Jertfa umană şi jertfa de animale

Jertfa de animal
La baza fiecărei jertfe stătea ideea ospătării.
Cum zeii şi morţii se mulţumeau, totuşi, numai cu "esenţa" darurilor aduse ca jertfă, materia jertfelor putea fi oferită mai multor primitori, până ce, la sfârşit, era mâncată de un preot.
Animalul de jertfă trecea drept încorporare simbolică a duşmanului zeului. Dacă în cinstea lui Osiris se aducea jertfă un taur, se rostea următoarea formulă: "Dobor pentru tine pe cel care te-a doborât, ca vită."
Aşadar, animalul de jertfă era identificat cu Seth.
Cele mai uzuale animale de jertfă erau gâştele, caprele, vitele şi antilopele. Acestea din urmă erau deosebit de apropiate de duşmanului zeilor, Seth, prin patria lor comună, deşertul. Înainte de a fi doborâte animalele erau cercetate dacă sunt purificate, apoi erau împodobite festiv. Tranşarea animalului omorât prin tăierea carotidei se făcea cu un cuţit din cremene.

Jertfa umană
O reprezentare, care se întoarce mult în primele timpuri, îl arată pe rege trimfând asupra duşmanilor săi; el îşi apucă duşmanii de păr şi cu o măciucă le dă lovitura mortală.
Aceste imagini- care apar mai ales la pilonii templelor- au doar un caracter simbolic. Jertfirea de oameni s-a săvârşit, cu siuranţă, numai în primele timpuri. Mai multe amnajări de morminte demonstrează că, încă în timpul primei dinastii, la înmormântarea regilor erau ucişi servitori şi sclave, pentru a-i sta alături, în ajutor, stăpânului lor, pe lumea cealaltă. Mai târziu se mulţumeau cu statuete înlocuitoare. Jertfe umane simbolice sunt cunoscute încă din perioada piramidelor: se sfărâmau figurine din lut reprezentând oameni legaţi în lanţuri şi cupe de lut pe care erau scrijelite numele principalilor duşmani. Înlocuirea jertfelor umane prin jertfe de animale ar putea fi interpretarea unui sigiliu aplicat animalelor alese, care arată un bărbat îngenuncheat, cu mâinile legate la spate, cu un cuţit de beregată.

Grifonul

      Imaginea grifonului uneşte forma de apariţie ca leu a regelui cu înfăţişarea de şoim a zeului cerului, Horus.       Grifonul este încă din Regatul Vechi simbolul suveranului învingător, care păşeşte pe deasupra trupurilor duşmanilor săi. În epoca romano-ptolemeică, zeii dsoarelui Horus şi Ra sunt şi ei reărezentaţi ca grifoni. C fiinţă demonică cu trup de leu înaripat şi cap de şoim, grifonul apare încă de pe toiagele vrăjite din Regatul de Mijloc; înhămat la un car, el îl duce pe vânător la victorie asupra animalelor typhonice.
      Epoca tardivă considera grifonul drept " cel mai puternic dintre animale", simbol al dreptăţii răzbunătoare; ptolemeii l-au atribuit, în cele din urmă, zeiţei greceşti Nemesis.