Jertfa umană şi jertfa de animale

Jertfa de animal
La baza fiecărei jertfe stătea ideea ospătării.
Cum zeii şi morţii se mulţumeau, totuşi, numai cu "esenţa" darurilor aduse ca jertfă, materia jertfelor putea fi oferită mai multor primitori, până ce, la sfârşit, era mâncată de un preot.
Animalul de jertfă trecea drept încorporare simbolică a duşmanului zeului. Dacă în cinstea lui Osiris se aducea jertfă un taur, se rostea următoarea formulă: "Dobor pentru tine pe cel care te-a doborât, ca vită."
Aşadar, animalul de jertfă era identificat cu Seth.
Cele mai uzuale animale de jertfă erau gâştele, caprele, vitele şi antilopele. Acestea din urmă erau deosebit de apropiate de duşmanului zeilor, Seth, prin patria lor comună, deşertul. Înainte de a fi doborâte animalele erau cercetate dacă sunt purificate, apoi erau împodobite festiv. Tranşarea animalului omorât prin tăierea carotidei se făcea cu un cuţit din cremene.

Jertfa umană
O reprezentare, care se întoarce mult în primele timpuri, îl arată pe rege trimfând asupra duşmanilor săi; el îşi apucă duşmanii de păr şi cu o măciucă le dă lovitura mortală.
Aceste imagini- care apar mai ales la pilonii templelor- au doar un caracter simbolic. Jertfirea de oameni s-a săvârşit, cu siuranţă, numai în primele timpuri. Mai multe amnajări de morminte demonstrează că, încă în timpul primei dinastii, la înmormântarea regilor erau ucişi servitori şi sclave, pentru a-i sta alături, în ajutor, stăpânului lor, pe lumea cealaltă. Mai târziu se mulţumeau cu statuete înlocuitoare. Jertfe umane simbolice sunt cunoscute încă din perioada piramidelor: se sfărâmau figurine din lut reprezentând oameni legaţi în lanţuri şi cupe de lut pe care erau scrijelite numele principalilor duşmani. Înlocuirea jertfelor umane prin jertfe de animale ar putea fi interpretarea unui sigiliu aplicat animalelor alese, care arată un bărbat îngenuncheat, cu mâinile legate la spate, cu un cuţit de beregată.

Grifonul

      Imaginea grifonului uneşte forma de apariţie ca leu a regelui cu înfăţişarea de şoim a zeului cerului, Horus.       Grifonul este încă din Regatul Vechi simbolul suveranului învingător, care păşeşte pe deasupra trupurilor duşmanilor săi. În epoca romano-ptolemeică, zeii dsoarelui Horus şi Ra sunt şi ei reărezentaţi ca grifoni. C fiinţă demonică cu trup de leu înaripat şi cap de şoim, grifonul apare încă de pe toiagele vrăjite din Regatul de Mijloc; înhămat la un car, el îl duce pe vânător la victorie asupra animalelor typhonice.
      Epoca tardivă considera grifonul drept " cel mai puternic dintre animale", simbol al dreptăţii răzbunătoare; ptolemeii l-au atribuit, în cele din urmă, zeiţei greceşti Nemesis.

Regatul Timpuriu

3100-2686 î.e.n
     Dinastiile 1 şi 2.
     Numele de "Epoca tinită" dat acestei perioade provine de la oraşul-capitală Tinis, din Egiptul de Sus, locul de origine al faraonilor primelor două dinastii (oraş neidentificat până astăzi).
     Unirea celor două regate, simbolizată de suprapunerea coroanelor ca însemn al noilor faraoni, inaugurează o epocă formativă, de cristalizare a principalelor elemente ale civilizaţiei egiptene. Se conturează în aceste secole structurile organizării statale, politice, administrative, religioase, rolul atotputernic al despotului din vârful ierarhiei - faraonul.
      Se răspândesc tehnici de prelucrare a aurului, cuprului, fildeşului sau a pietrei, apar primele realizări arhitecturale ilustrate de monumente funerare de tip mastaba.
     Pe planul politicii externe trebuie consemnate incursiuni în Nubia, începutul exploatării minelor de aramă din Peninsula Sinai, precum şi respingerea unor invazii ale triburilor libiene.
     Egiptul întreţine un comerţ activ cu Fenicia.

Ochiul lui Horus

     Potrivit reprezentării mitice, soarele şi luna sunt ochii zeului Horus.
     Prin ochiul lui Horus (la singular) se înţelege, în special, luna, deşi deosebirea de ochiul lui Ra, adică soarele, nu este mai puţin clară.

Ochiul lui Horus

     Ochiul lui Horus luptă împotriva duşmanilor luminii cerului şi este desemnat ca foc.
     În "Cartea morţilor" (cap. 42) se spune: "Ochiul lui Horus aduce viaţa veşnică; şi el mă apără, chiar şi atunci când se închide".
     Mitul povesteşte despre ochiul pierdut în lupta împotriva lui Steh şi regăsit apoi (ochiul lunii), pe care Horus l-a oferit tatălui său, Osiris, conducându-l astfel spre o nouă viaţă.  De aceea oferirea ochiului lui Horus trecea în Egipt drept imaginea primordială a oricărui act de jertfă.
     Începând cu Regatul Nou, zeul lotusului, Nefertem, este reprezentat deseori cu ochiul lui Horus în mână - aluzie simbolică la daruile de jertfă, care constau, mai ales, din mâncare şi băutură, din care cauză Nefertem se numea şi "stăpânul mâncărurilor".

Zeul Seth

     Unul din cele mai frecvente nume date lui Seth era "mare în putere". Într-unul din textele piramidelor (1145) se spune că forţa regelui este cea a lui Seth. Zeul apare ca partener (din Egiptul de Sus) al zeului-rege Horus (din Egiptul de Jos). Regele egiptean însuşi reuneşte "ca moştenire de la cei doi fraţi", "slujbele lui Horus şi Seth".

Zeul deşertului Seth

     Stând la prora bărcii soarelui, Seth îl înfruntă pe şarpele Apophis; există şi reprezentări în care barca soarelui, în loc sa fie trasă de obişnuiţii şacali, este trasă de animale Seth.
     Pe vremea hicsoşilor, Seth era considerat zeul principal, în timpul dinastiei a 19-a ţi a 20-a el a fost zeul protector al regilor Ramses, de aici şi numele de rege Sethos.
     Seth reprezintă întotdeauna una din jumătăţi în imaginea dualistă a lumii, proprie vechilor egipteni. El era considerat în special stăpân al deşertului şi apare rival al zeului vegetaţiei, Osiris; în timp ce acesta din urmă era comparat cu Nilul dătător de viaţă, marea ucigaşă era concepută ca formă de apariţie a lui Seth.
     Spre deosebire de zeul cerului, Horus, Seth are trăsăturile htonice lui Seth; prin răsuflarea sa viermii ies din măruntaiele pământului. El este stăpânul metalelor, minereurile de fieri erau numite "oasele lui Seth".
     Pe măsură ce ia amploare credinţa în Osiris, se instalează proscrierea temporară a lui Seth. Horus ajunge răzbunătorul tatălui său; în lupta care urmează Seth îşi pierde testiculele, iar Horus un ochi. Dar în inimile luptătorilor "Thot a potolit furia care fierbea" ( Cartea morţilor, cap. 183).
     Ca animale aparţinându-i lui Seth, pe lângă măgar şi antilopă, erau considerate mai ales porcul, hipopotamul, crocodilul şi peştii.
     Ca stăpân al deşertului, ca zeul "roţu", Seth a devenit şi posesorul tututror ţinuturilor care erau egiptene; pe vremea dominaţiilor străine - în special începând de la năvala asirienilor- el a ajuns duşmanul ţării şi figura simbolică a tututror relelor.

Epoca Predinastică

3300-3100 î.e.n.
     Modificările climatice de la sfârşitul paleoliticului şi din cursul mezoliticului care au transformat regiunile de la vest de Nil în deşert au obligat triburile de vânători să se retragă spre zona Nilului. Culturile de la sfârşitul neoliticului şi începutul chalcoliticului- Badari şi Naqadah I - atestă sate bine organizate, cu o populaţie sedentară preocupată de cultivarea cerealelor şi creşterea animalelor.
     În mileniul 4 î.e.n. pătrund dinspre est, probabil prin insula Sinai, populaţii hamito-semite, din a căror amalgamare cu autohtonii au rezultat vechea populaţie egipteană; elementele etnice libiene, suadaneze şi asiatice antrenate în acest proces etnogenetic rămân reduse numeric.
     Cultura Neqadah II, care se extinde în întreaga vale a Nilului, reprezintă premisa culturală a viitoarei etnităţi satale.
     Controlul maselor de apa necesare irgaţiilor impune în mileniul 4 î.e.n. un efort colectiv ce duce iniţial la geneza unor mici centre de putere locală, care din a doua jumătate a mileniului, încep să graviteze în jurul a două nuclee - Naqadah (înlocuit apoi de Hieraconpolis) în sud, Behdet, apoi Buto, în nord, în zona Deltei.
     În această perioadă organizarea gentilică este înlocuită de comunităţile teritoriale săteşti sedentare, se dezvoltă meşteşugurile legate de prelucrarea metalelor pentru arme şi podoabe, se petrece o rapidă stratificare socială.
     Apariţia scrierii hieroglifice.
     În jurul acestor două centre are loc federalizarea nomelor, apoi constituirea a două regate, dinaştii din sud vand ca emblemă o coroană albă, cei din nord una roşie.
      După o îndelungată perioadă de confruntări, victoria înclină în favoarea Egiptului Superior (a sudului), sub a cărui autoritate se realizează unificarea întregii văi a Nilului. Conform tradiţiei antice, autorul acestei unificări şi al zidirii une noi capitale la hotarul dintre fostele regate rivale, la Memfis, este faraonul Menes.
     Până acum nici un document arheologic nu a atestat numele lui; în schimb, o paletă descoperită la Hieracopolis prezintă faraonul Nemer ca învingător al Nordului, astfel încât o serie de specialişti îl identifică oe acesta în Menes.
     Influenţa Egiptului de Sus ramâne o îndelungată perioadă de timp predominantă în noul stat.

Zeiţa Seshat

Zeiţa Seshat cu trestie de scris şi paleta de scris

     Sub epitetul "Cea care stă dinaintea cărţilor" esta adorată zeiţa scrisului (caligrafiei), pe nume Seshat.
     Când se pune temelia unui templu, ea sau unul din preoţii ei stabileşte cu o sfoară de mărusrat schiţa; astfel ea este şi "stăpâna constructorilor".
     Cea mai importantă funcţie a sa este aceea de a consemna anii de guvernare fixaţi regelui, ca şi jubileurile.
     Podoaba ei pentru cap, care nu poate fi prea bine definită, seamănă cu o stea cu şapte raze peste care o toartă (sau, poate, secera lunii?), adesea încoronată de doua pene de şoim.
     În mână ţine, de obicei, trestia de scris; adesea, peste veşmânt, poartă o piele de leopard.

Zeul Horus

     Iniţial Horus pare să fi fost un zeu al cerului, a cărui imagine era un şoim cu aripile desfăcute; soarele şi luna erau consideraşi ochii săi.     Încă de la începutul epocii timpurii şoimul cerului a fost identificat cu regele. Suveranul era pentru poporul său o formă de apariţie a lui Horus. Numele regelui a fost scris în interiorul unei "faţade de palat", pe care tronează un şoim (= numele lui Horus). Întrucât nu numai cerul, ci şi soarele era văzut ca şoim, a rezultat ecuaţia rege= soare= cer=, care, în cele din urmă, şi-a găsit expresia în simbolul regelui ca soare înaripat.
    Datorită imaginii dualiste despre lumea egiptenilor, Horus a primit un rival în fratele său, Seth.
     În luptă, Horus pierde un ochi; în cele din urmă cei doi se unesc în stăpânirea asupra Tării de la Nil; de regulă, Seth apare ca zeu al ţării Egiptului de Sus, iar Horus ca zeu al ţării Egiptului de Jos.
     În epoca tardivă, Horus trecea drept singurul stăpânitor asupra întregului Egipt, în timp ce Seth era numai zeul pustiului sterp şi al popoarelor barbare. Odată cu dezvoltarea cultului lui Osiris, Horus devine fiul lui Osiris şi nepotul lui Seth; sub numele de Harsiese (denumirea greacă pentru "Horus, copilul", cu părul strâns băieţeşte şi degetul în gură; în epoca greco-romană el era unul din cei mai îndrăgiţi, zei ai omului de rând şi este reprezentat în diferite forme speciale în figurine de bronz şi lut, astfel ca soare-copil în floarea de  lotus sau ca donator al fertilităţii (cu o oală).
     Importante locuri de cult ale lui Horus erau Edfu, unde zeul era venerat în imaginea soarelui înaripat, Kom Ombo, unde, ca fiu al lui Ra, purta numele de Haroeris, şi Heliopolis, unde trecea drept zeul soarelui din zori, sub numele de Harakte.

Horus ca soare-copil deasupra florii de lotus

Zeiţa Nut

     Potrivit învăţăturilor despre zei de la Heliopolis, Nut este fiica zeului aerului, Şu, şi soţia zeului pământului, Geb.
     Ea este personificarea boltei cereşti; acesteia îi corespunde reprezentarea ei plastică în chip de femeie care se apleacă deasupra pământului, atingând cu mâinile şi picioarele orizontul de vest şi de est.
     Ea este stăpâna stelelor care sunt, toate, copiii ei şi despre care se spune: "ele intră în gura ei şi ies din nou din poala ei". De aceea, Nut a primit denumirea de "scroafa care-şi mănâncă purceluşii" şi este reprezentată în diferite chipuri de scroafă alăptând.
      Ea este şi mama zeului soarelui Ra, pe care-l înghite seara şi îl naşte din nou dimineaţa.
      Prin simbolistica învierii legată de aceasta, Nut joacă un rol în credinţa despre morţi. Sarcofagul şi camera funerară sunt împodobite cu stele sau o imagine a zeiţei cerului (adesea cu aripi de vultur şi un mic vas sferic pe cap); sarcofagul însuşi e cerul, este Nut, din care mortul se trezeşte la o nouă viaţă.

Zeiţa cerului, Nut, sprijinită de zeul aerului, Şu.
La coapse, soarele nou-născut ca un cărăbuş (Chepre);
la gura ei soarelele care apune, cu aripi

Funda vieţii- Semnul anch

Semnul anch

     Semnificaţia iniţială a fundei vieţii este încă destul de controversată; poate că la început a fost vorba de un nod magic.
     Ca hierogilfă reprezintă smnul "viaţă" (anch), ca simbol se referă la viaţa divină, adică la cea veşnică. De aceea, ea este un atribut mereu reînnoit al zelor, care o înmânează regelui.
     Aerul şi apa sunt elemente ale vieţii, din care cauză ele pot fi transcrise prin semnul anch: astfel, dacă un zeu îi ţine regelui ub nas funda vieţii (la fel ca răsuflarea vieţii), sau dacă, la purificarea cultică, firul de apă curge deasupra regelui ca o fundă a vieţii.
     Ca simbol al puterii nepieritoare a vieţii, semnul anch apărea pe pereţii templelor, pe pietre comemorative şi obiecte; adesea poate fi văzut pe frizele pentru scule şi, anume, de regulă în zona vârfului piciorului, din care cauză erau interpretate şi ca reproducerea curelelor sandalelor.
    Acest semn, numit din cauza formei sale asemănătoare crucii, şi crucea cu toartă, a intrat ăn simbolistica creştin-coptă.

Zeiţa Bastet

     Această zeiţă, adorată în mod deosebit în Bubastis, a fost încă de la început identificată cu Tehnut şi Sahmet, zeiţele-leoiace. Începând din Regatul Vechi, Bastet este reprezentată cu cap de leu.
     Dintr-o inscripţie a lui Ramses IV ştim că de sărbătoarea lui Bastet era interzis să se vâneze lei.
     Zeiţa trecea drept mama "zeului-leu" Miysis "cu privirea sălbatică", care se mai numea şi "stăpânul măcelului".
     O dată cu Regatul Mijlociu, pisica trece drept animalul sacru al lui Bastet; iar mai apoi, din Regatul Nou, ea însăşi este reprezentată cu cap de pisică.
     Zeiţa capătă trăsături din ce în ce mai prietenoase; ea are relaţie cu luna şi în mit devine ochiul lunii.
     Esenţa "mânioasă" din primele timpuri este transmisă  zeiţei Sahmet, care devine astfel jumătatea negativă, distrugătoare a lui Bastet.

Zeiţa pisicilor Bastet

Zeul Aker

     Zeul Aker întruchipează pământul şi este reprezentat ca o fâşie îngustă de pământ, având la un capăt un cap de om şi la altul unul de leu sau pur şi simplu, doi lei întorşi cu spatele unul la altul.
Unul dintre animale priveşte spre vest, unde apune soarele şi unde îşi începe călătoria lui nocturnă, unde este împărăţia morţilor; celălalt animal priveşte spre est, unde, în fiecare dimineaţă, soarele se ridică din nou din împărăţia întunericului.
      Imaginile îl arată pe Aker trăgând barca soarelui, care simbolizează călătoria nocturnă a soarelui prin împărăţia lui Aker.
     Cei doi lei păzesc intrarea şi ieşirea din lumea subpământeană. Despre cel căruia i se deschide poarta spre lumea subpământeană un text din pirmaide spune: ,,Deschise îţi sunt aripile uşii lui Aker.!"

Perechea de lei cu semnul pentru răsăritul soarelui; deasupra hieroglifa cerului

Zeita Isis

     În mitologia egipteană, Isis este zeița magiei și a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale și fidelității femeii față de soț. Soția și sora a lui Osiris, fiica zeilor Geb și Nut și mama lui Horus, Isis este una din principalele divinități venerate de vechii egipteni.

     Numele ei s-ar putea traduce prin "Regina tronului", ea fiind chiar o personificare a tronului faraonului și a puterii regale. Cu toate acestea, hieroglifa ei însemna la început "muritoare" și e posibil ca zeița să fie o sinteză a mai multor regine egiptene deificate.

     Originile zeiței Isis sunt necunoscute, deși se crede că ar proveni de la egiptenii din Delta Nilului. Spre deosebire de celelalte zeități egiptene, Isis nu are un cult centralizat într-o zonă anume. Se mai poate ca Isis să fi fost o fecioară numită Io, care a fost rapită de soția lui Zeus, Hera și trecând prin multe peripeții, aceasta a ajuns în Egipt, unde s-a căsătorit cu regele Osiris. După un mit circulând în Regatul Nou (1580-1100 î.C.) Isis a izbutit să afle numele secret a lui Ra, dobândind astfel puteri nemărginite asupra universului.

Sora și soția lui Osiris

     O legendă târzie descrie apariția unui nou zeu al lumii morților, Anubis, atunci când cultul lui Osiris a câștigat mai multă autoritate. Vrând să îl atragă pe Seth, Nephthys se deghizează astfel încât să fie la fel de frumoasă ca Isis, dar nu reușește. În cele din urmă însă, Osiris se îndrăgostește de înfățișarea ei și crede că este chiar soția lui, Isis. În urma relației dintre Nephthys și Osiris rezultă un copil, Anubis. Temându-se de furia lui Seth, Nephthys o convinge pe Isis să îl adopte pe micul Anubis.

O statuie a zeiţei Isis cuHorus, Luvru,Paris

Zeiţa Isis împreună cu fiul ei, Horus

     Un alt set de mituri detaliază aventurile zeiței după nașterea lui Horus. Isis încearcă să-și protejeze fiul de mânia zeului Seth, ucigașul lui Osiris. Ea îl salvează pe Horus din multe primejdii și îl vindecă chiar de înțepătura letală a unui scorpion. În cele din urmă, Horus ajunge la vârsta maturității și învingându-l pe Seth, preia tronul Egiptului.

     În consecință, din cauza naturii magice profunde a zeiței, caracterul predominant al lui Isis este aceea de zeiță a forțelor magiei. O nouă zeiță, Selkis, protectoarea mariajului, a vaselor canoptice și a ritualurilor, devine un nou aspect al lui Isis. Zeița joacă un rol central în rituri și formule magice, mai ales în cele care invocă protecția și vindecarea divină. În multe formule ea chiar se contopește cu Horus, iar o invocație a zeiței presupune și o implicare a puterilor lui Horus.

Simboluri

     Datorită asocierii frecvente făcute între noduri și puterea magică, unul din simbolurile zeiței Isis a fost tiet/tyet (însemnând bunăstare/viață), cunoscut mai mult sub numele de Nodul lui Isis. Tyet se aseamănă destul de bine cu un ankh, diferența fiind că brațele acestuia se îndoaie în jos sugerând probabil ideea de viață eternă, de regenerare și de înviere. Nodul lui Isis era adeseori folosit ca o amuletă din lemn roșu, piatră sau sticlă în ritualuirile funerare.

Înfățișare

Isis cu coarne de vacă şi disc solar, ţinându-l în braţe peHorus (Perioada târzie a Egiptului Antic)

     În artă, Isis este înfățișată ca o femeie îmbrăcată cu o rochie lungă și încoronată cu semnul hieroglific pentru tron. Uneori ea ține unlotus. Isis apare câteodată și cu niște aripi desfăcute deasupra și în jurul lui Osiris, ca și cum ar vrea să îi încălzească și să îi protejeze trupul. Isis este astfel uneori simbolizată de o vacă sau de capul unei vaci. De multe ori, Isis apare împreună cu fiul ei, Horus sau, sub formă de uliu, deasupra corpului lui Osiris. Fiind și o zeiță a cerului, Isis este reprezentată stând pe o jumătate din lună, simbol al luminii nocturne.

     Isis ține în mână simbolul vieții, ankh, dar poate avea și unul din obiectele specifice zeiței Hathor, cum ar fi sistrum-ul sacru (un fel de instrument muzical) și colierul menat aducător de belșug și fertilitate.

Sursă: www.wikipedia.com

Ritualul înmormântării

     Vechii egipteni considerau că omul era compus din: un trup trecător, perisabil, un suflet imortal şi invizibil şi Ka, un fel de fantomă vizibilă ce avea forma corpului celui decedat.

Exemple de sarcofage

     Dacă un om deceda, prima grijă era îmbălsămarea, ca defunctul să-şi poată continua viaţa şi după moarte.
     Pregătirea mumiei începea cu extragerea creierului şi a viscerelor impregnat cu parfumuri şi păstrate în patru urne pentru ficat, inimă, plămâni şi intestine.
     În locul inimii se punea un scarabeu din argilă sau dintr-o piatră dură (ce avea gravată o formulă magică prin care sufletul platea tribunalului lui Osiris) şi corpul era umplut cu răşinoase şi aromatice apoi se reconstituia cu ajutorul unor pense sau tampoane de stofă.
     Corpul era ţinut 70 de zile într-o soluţie de carbonat de sodiu (natron) şi înfăşurat după spălare în foarte multe fâşii de pânză îmbibate într-un clei aromat.
    Mumia era închisă într-un sicriu de lemn de forma trupului numit sarcofag, care era pictat în culori pe interior cu figuri, scene simbolice şi un text religios-funerar în hieroglife (vechea scriere egipteană), iar în exterior era pictat portretul defunctului.

Sursă imagine: www.google.ro

Video- Prezentarea zeilor egipteni

    Aici avem un video cu o prezentare a zeităţilor din Egiptul Antic şi ceea ce vă va ajuta să vă dezvoltaţi o imagine mai clară a înfăţşării acestor zei şi caracteristicile lor generale.
Vizionare placută!



https://www.youtube.com/watch?v=ah_brn_dAPA

Revista de istorie ZARGIDAVA, Nr. XII

                 Deşi nu are legătură cu subiectul blogului, vă prezint o revistă de istorie, ,,Zargidava", apărută în Bacău şi scrisă de oameni calificaţi în domeniul istoriei, ce aparţin Societăţii istorice din România-Filiala Bacău şi Fundaţiei cultural-ştiinţifice "Iulian Anotnescu"                                       



                                                               Sumar
Oameni care au fost...

Nichita Adăniloaie, Aniversarea a 200 de ani de la naşterea lui Eudoxiu Hurmuzaki....................7
Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Unele consideraţii în legătură cu formarea şi activitatea de arheolog a dr. Eugen Comşa..............................................................................................................................19
Sever Dumitrşcu, Amintiri despre Iulian Antonescu...................................................................... 28

Istorie

Livia Liliana Sibişteanu, Aerul, eterul, vântul-elemente primordiale. Reprezentări, smboluri, credinţe şi ritualuri... 32
Ioan Vasiliu, Piese de bronz preistorice din colectiile Muzeului de Istorie Oneşti.............................47
Sever Dumitrşcu, Floirin Sfrengeu; Opinii cu privire la atelierele de olărie din epoca romană......53
Alexandru Barnea, Vestigii paleocreştine din secolul al IV-lea la Dunărea de Jos...........................58
Ioan Mitrea, Comunitatea rurală creştină din secolele V-VII de la Davideni-Neamţ.......................76
Ştefan Olteanu, Structura socail-politică a comunităţilor săteşti nord-dunărene după ,,retragerea aureliană",  în viziunea lui Dimitrie Cantemir şi Nicolae Iorga şi în lumina cercetărilor recente......88
Alexandru Zub, Spiritul haretian în cultura română.........................................................................110
Ion Agrigoroaiei, Marea Unire şi unificarea.....................................................................................116
Gheorghe I. Florescu, N. Iorga şi America.......................................................................................137
Corneliu Ciucanu, Alegerile parlamentare din decembrie 1937: rezultate, semnificaţii, consecinţe...........................................................................................................................................170
Elena Mihaela Prisacariu, Parohia ,,St. Spiridon" în documente de arhivă................................... 183
Gh. Buzatu, Mihai Antonescu şi interesele Romţniei (1940-1944)....................................................192
Ioan Scurtu, Mass media occidentală şi diabolizarea regimului Ceauşescu.................................... 226
Virgil Mihăilescu-Bîrliba, Epistole istorica (III)...............................................................................238
Alexandru Popa, Sergiu Musteaţă, Hans-Ulrich Voss, Prospecţiuni magnetometrice în Republica Moldova: rezultate şi perspective ale unui proiect ştiinţific moldo-german.................................... 251

Recenzii şi note

Un monument rupesru din zona Buzăului (Alexandru Zub).............................................................264
Roxana Munteanu, Începutul brozului mijlociu în depresiunile marginale ale Carpaţilor Orientali (Vasile Diaconu)....266
Vasile Diaconu, Depresiunea Neamţ. Contribuţii arheologice (Lăcrămioara Elena Iustina)..... 270
Costin Croitoru, Roman Discoveries in East Carpathian Barbaricum (1st Century B.C.-5th Century A.D.) (Dan Gh. Teodor)......................................................................................................273
Ioan Mitrea, Din arheologia şi istoria Moldovei în primul mileniu creştin (Vasile Diaconu).....277
Ioan Mitrea, În descendenţa lui Pîrvan (Liliana Trofin)....................................................................280
Ion Agrigoroaiei, Basarabia în acte diplomatice 1711-1947 (Adrian Horodnic)........................... 284

Abrevieri..............................................................................................................................................286
Scrisoare de mulţumire..........................................................................................................................288

Legenda lui Osiris

Statuia lui Osiris din Muzeul egiptean din Cairo

     Osiris  era considerat marele şi puternicul zeu al morţilor.

     Legenda spune că Osiris, ca zeu al cerului şi al pământului, era regele Egiptului, învăţându-i pe egipteni să practice binele şi virtutea.

     Fratele său Seth, gelos, îl ademeneşte pe Osiris şi îl închide într-o ladă pe care o aruncă în apele mării, sperând că acesta va muri.

     Soţia lui Osiris, zeiţa Isis îl caută până ce găseşte acea ladă în care era corpul soţului ei în oraşul fenician Byblos. Seth, furios, ia lada şi taie cadavrul fratelui său în bucăţi pe care le aruncă în delta Nilului.

     Isis caută şi adună aceste bucăţi şicu ajutorul zeului Anubius îl îmbălsămează pe Osiris şi îi oferă o nouă viaţă, divină. 

     Astfel Osiris devine judecător şi stăpân al morţilor. El este reprezentat cu o piele verde pentru că aceasta simboliza renaşterea şi fertilitatea sa.

Isis şi fiul său Horus

     Horus, fiul lui Osiris şi a lui Isis îşi răzbună tatăl înlăturându-l pe Seth de la conducere şi instalându-se ca rege al Egiptului.

    Deşi la început zeul Ra fusese considerat suveran al Vârstei de Aur, dar după Imperiul de Mijloc ( aprox. 2040-1730 î. Hr.) acest rol i-a fost transferat lui Osiris, iar filiaţia Osiris-Horus garanta continuitatea dinastiei şi a prosperităţii.
Sursă imagini: www.wikipedia.com

Zeul Ra

    Ra este unul din zeii solari şi era reprezentat când se plimba cu barca pe oceanul cerului într-o călătorie nesfârşită alături de zei, zeiţe şi sufletele celor morţi.
   De pe barca sa, Ra ducea numeroase lupte cu întunericul reprezentat printr-un şarpe. Fiind zeul principal al Soarelui, aceste lupte erau câştigate.
    Acest zeu este întruchipat cu un cap de erete înconjurat cu un disc solar alături de capul şarpelui Vraeus.
    Se spune că Ra s-a contopit cu Amon, un zeu local al Tebei ce a deveni cu timpul zeu solar, iar la un momentat a devenit zeu superm în perioada de apogeu religios a Regatului Nou.
    Fiind zeu suprem, Aton-Ra a creat la început patru zei şi patru zeiţe: Nut (zeiţa cerului),  reprezentată cu trupul arcuit deasupra lui Keb (pământul). I-a creat si pe zeul fertilităţii, Osiris, alături de soţia sa, Isis, şi nu în ultimul rând, pe zeul răutăţii şi al deşertului, Seth.
    Multă vreme Ra a fost considerat zeu suprem, însâ ulterior câştigă importanţă Osiris- adorat ca zeu al naturii şi al morţii.

Zeul Ra purtând discul solar şi şarpele Vraeus

Sursă imagine: www.wikipedia.com

Zeii egipteni

     Mitologia egipteană cuprinde zeci de divinităţi, însă în această postare vom aminti doar zeităţile cele mai importante, începând cu:

• Ra- zeul principal al Soarelui (reprezentat uneori de un şarpe)
• Horus- zeu popular considerat sufletul sau copilul lui Ra (reprezentat cu cap de uliu)
• Tum- un alt zeu alt solar
• Ptah- considerat la început zeu al pământului (reprezentat cu un cap de taur)
• Osiris- marele şi puternicul zeu al morţilor
• Anubius- zeu al funerariilor egiptene (reprezentat cu cap de şacal)
• Neith- zeiţă funerară, a fost identificată cu Isis
• Toth- zeu al Lunii, considerat scribul şi consilierul zeilor
• Mat- asociat a lui Toth, zeul dreptăţii şi al adevărului
• Hathor- zeiţă a cerului (reprezentată printr-o vacă cu pântecele presărat de stele)
• Nut- o altă zeiţă a cerului (reprezentată printr-o femeie acoperită de stele)
• Amon- zeu local al Tebei, devine cu timpul zeu solar, combinându-se cu Ra 
• Thot- zeul furiei (reprezentat cu un cap de pasăre Ibis)
• Sobek- domnul apelor ( era reprezentat printr-un crocodil)
• Seth- zeul rău, războinic, duşmanul lumii şi ucigaşul fratelui său Osiris.

Cântărire a inimii, scenă de pe papirusul lui Ani, cca 1200 î. Hr.

Sursa imagine: www.wikipedia.com

Evoluţia religioasă a Egiptului

     Înainte de a se converti la islamism, egiptenii erau consideraţi cei mai religioşi oameni.
     Religia egipteană constă în adorarea, sub diferite forme ale naturii şi în special a soarelui, dar şi ale animalelor.
     Egiptenii divinizau sute de mii de pisici, de peşti, de şerpi, de crocodili, ale căror mumii se odihneau în morminte foarte luxoase şi bine îngrijite.
     Zeii sunt reprezentaţi de cele mai multe ori sub forma unui om cu cap de animal, animalul reprezentând simbolul specific al fiecărui zeu.
     Religia începe cu aşa-zisa ,,Prima oară'' concept idealizat sub forma unui nou început, când totul era perfect, fără mânie, zgomot, luptă, dezordine. Perioadă cunoscută ca vremea lui Ra, a lui Osiris sau Horus.
     Faraonul- zeu întrupat, instaura o lume nouă. Rolul său ca zeu era de a asigura permanenta operei efectuate dupa modelul divin. Divinitatea faraonului constituia cea mai buna garanţie, întrucât faraonul era considerat nemuritor, decesul său însemna numai translaţia sa la cer.
     Poporul egiptean credea foarte tare în nemurire sufletului sau aşa-numitul ,,Destin al sufletului", ceea ce a determinat apariţia unui ghid al lumii de dincolo (,,Cartea Morţilor") în care erau scrise diferite formule magice, sfaturi şi simboluri cu referinţă la lumea celor morţi ( tărâmul lui Osiris).
     Raiul egiptenilor era coceput ca o frumoasă vale a Nilului, un fel de paradis al zeilor terestru.
     Ideea de ,,Judecata lui Osiris" reprezenta un tribunal în faţa căruia sufletele morţilor îşi susţineau cauza mărturisindu-şi curăţenia morală şi cerând să ajungă în paradis.
     Ritualul de înmormântare era săvârşit astfel: cadavrul era strâns, în poziţie chircită şi culcat pe partea stângă sau era tăiat în bucăţi.
     Îmbălsămarea se făcea în mai multe feluri în funcţie de venit.

Începuturile civilizaţiei egiptene

     Civilizaţia Egiptului Antic este aproximată la peste 4 milenii, fiind unul din popoarele cele mai longevive.
     Începuturile civilizaţiei egiptene sunt grupate în trei faze:

• Faza Badariană (începutul mileniului IV înaintea erei noastre) când încep primele schimburi comerciale şi se lucrează ceramica neagră. Egiptenii dând dovadă de-a lungul timpului că au adevarate abilităţi comerciale şi meşteşugăreşti.
• Faza Amratiană (3800-3600 î. Hr.): egiptenii încep să lucreze ceramica roşie.
• Faza Nagadiană (sau Gerzeană- începând de la 3600 î.Hr.). De notat în această îerioadă ar fi faptul că egiptenii încep să construiască casele de faianţă şi cărămidele de lut.

     La mijlocul mileniului IV î.Hr. are loc un eveniment important în istoria egipteană: se formează cele două state, Egiptul de Sus

Harta Egiptului de Sus şi a Egiptului de Jos

(cu reşedinţa în cetatea Teba) şi Egiptulde Jos în delta Nilului ( reşedinţa fiind în cetatea Memfis)

     Despre perioadele de dezvoltare a statului egiptean unificat putem aminti:

-Regatul timpuriu - mileniul IV-III î.e.n.

-Regatul vechi (cu capitala la Memsis)

 Reprezentative acestei perioade sunt: piramidele, templele şi sfincşii. Faimoasele texte din piramide reprezintă cele dintâi izvoare scrise ale religiei egiptene (sarcofage cu rugăciuni şi sfaturi pentru viaţa viitoare).

-Regatul mijlociu (2040-1730 î. Hr.)

-Regatul nou

 Din această perioadă amintim: templele (extraordinare ca mărime şi bogăţie) şi măreţele morminte din Valea Regilor, însă şi scrierile religioase: Cartea Morţilor ce conţine formule magice pentru viaţa de dincolo de mormânt, Carte a funerariilor şi Plângerile Isidei.

Imagine reprezentativă din Cartea Morţilor

Surse imagini: www.wikipedia.com, www.istoriiregasite.wordpress.com

Scurta istorie a Egiptului

• În Egipt a luat naştere cu 3000 de ani î. Hr. o civilizaţie înfloritoare, pe cursul inferioro al Nilului.
• În perioada 3200-2778 î. Hr., prima şi  a doua dinastie, epoca tihnită.
• Egiptul este unficat de Namer sau Menes.
• În timpul dinastiei Djoser la Sqqarah s-au construit piramidele din Gizeh.
• Între 2160-1778 î. Hr., dinastia a unsprezecea şi a douăsprezecea: Imperiul de Mijlco sau Imeriul Teban.
• Între 1770-1580 î. Hr., dinastiile 13-17.
• Între 395-639,Egiptul este provincie a Imperiului Bizantin.
• Între 1517-1805 este provincie a Imperiului Otoman, codus de un paşă numit anual.
• Egiptul este ocupat de Napoleon Bonaparte în perioada 1789-1801.
• Între 1914-1922 se află sub protectorat britanic.
• După 1922 este regat independent.
• În urma tratatului anglo-egiptean din 1936, se confirmă independenţa Egiptului, care acceptă staţionarea de trupe pe teritoriul său.
• Între 1948-1949  Egiptul participă la războiul statelor arabe împotriva Israelului.