Podoaba zeilor si regilor are si o semnificatie simbolica. Coroanele sunt un indiciu al calitatilor purtatorilor lor , ele sunt, mai ales, simbolul puterii. Potrivit unei vechi inscriptii, un rege isi devoreaza coroana, pentru a se impartasi din puterea ei. Ca "stapani ai celor doua tari", regii purtau o coroana dubla (numita pșet), care rra formata din coroana ca o mitra a Egiptului de Sus (numita "cea alba") si din "coroana rosie" a Egiptului de Jos. Ambele coroane erau considerate intruchiparea zeitelor protectoare regale, Nechbet din Egiptul de Sus si Uto din Egiptul de jos. Din timpul lui Snofru, regele poarta si coroana dubla cu pene (formata din doua pene de strut asezate vertical); aceasta coroana era su podoaba pentru cap a zeilor Amon si Horus. Incepand cu dinastia a 18-a, suveranii purtau coroana albastra, Cherpes, cu decoratiuni aurite rotunjite (asa-numitul coif de razboi). Coroana Atef, purtata mai ales de Osiris, este o combinatie de coroana din Egiptul de Sus (in locul varfului retezat, adesea este un mic diac solar) si coroana dubla cu pene. Egipteanul inclinat apre sincretism vedea in coroane ochii zeului soarelui, dar si sarpele Uraeus si flacara care-l ocrotea pe rege.
luni, 26 ianuarie 2015
Djed,stâlpul djed
Stâlpul djed este un fetiş preistoric, a cărui semnificaţie n-a fost nici până acum complet explicată. Poate că este imitaţia stilizată a unui copac fără frunze, sau poate că este un stâlp cu crestături. Cea mai probabilă este părerea că djed a fost iniţial un par, în juul căruia erau legate circular şi în trepte spice de cereale. La ritualurile agrare ale fertiliăţii stâlpul juca un rol; el era un semn al puterii, în care trebuia păstrată forţa cerealelor. Dincolo de toate acestea, el a devenit în modul cel mai general simbolul "duratei" şi astfel a intrat şi în pictograme. La Memphis existau încă în timpul Regatului Vechi preoţi ai "venerabilului djed", ba chiar principalul zeu al Memphisului, Ptah, era numit "venerabilul djed". La Memphis a apărut ritualul "înălţării stâlpului djed", executat de rege cu ajutorul unor funii şi cu contribuţia preoţilor, acţiunea simbolică indică durata separată a regalităţii.
O dată cu identificarea lui Ptah cu zeul necropolelor Sokaris şi a acestuia din urmă Osiris, începând cu Regatul Nou fetişul de odinioară a devenit un simbol al lui Osiris. Djed era interpretat drept coloana vertebrală a zeului. Prin identificarea celui mort cu Osiris, sarcofagele din timpul Regatului Nou arată adesea, în locul unde se afla coloana vertebrală a mortului un stâlp djed pictat. Înălţarea stâlpului simbolizează, în afara semnificaşiei arătate mai sus, şi victoria lui Osiris asupra rivalului său Seth, care "a pus deoparte" djed. Datorită introducerii sale în smbolistica lumii de dincolo, djed a ajuns în cele din urmă o podoabă plină de sensuri a celui mort.
duminică, 25 ianuarie 2015
sâmbătă, 24 ianuarie 2015
Coloana
Întrucât într-o reprezentare simbolică răspândită şi la alte popoare vechi orientale templul şi palatul treceau drept imitarea edificiului lumii, coloanele au devenit un fel de purtători de piatră ai cerului. Coloana palmier arată că cerul este un palmier, în a cărui coroană răsare soarele. Coloanele papirus din Regatul Nou cu capitelurile lor în formă de flori închise sau deschise reprezintă drumul zeului soarelui,; la răsăritul sparelui tufele de papirus sunt încă închise, pentru ca apoi să se deschidă la lumină. Ambele tipuri de capitel se găsesc în incinta timpului de la luxor şi la Templul mortilor lui Ramses II din Teba . Şi în alte locuri stâlpii si coloanele au, pe lângă funcţia lor arhitectonică, semnificaţia de purtători de sensuri. În sala crobicilor vechi a lui Thutmosis III de la Karnak, lemnăria mai stă şi astazi pe doi stâlpi dintre care unul înfăţişează în partea superioară planta din stema Egiptului de Sus (lotusul). Porticul templului lui Hathor de la Dendera are 24 de coloane încoronate în toate patru laturile cu capul lui Hathor.
marți, 20 ianuarie 2015
Destinul sufletului
La începuturile civilizaţiei egiptene exista o concepţie destul de grosolană despre viaţa viitoare. Astfel, în epoca preistorică, ei îşi îngropau morţii "chircit" (culcaţi pe o parte), având lături multe provizii alimntare şi băutură. "Locul de veci" era mormântul unde se aducea mâncare şi se desfăşurau acte de cult. Mai târziu apare credinţa că sufletul poate pleca din mormânt şi existenţa unei lumi îndepărtate a morţilor la care se ajunge pe un drum plin de gerutăţi, primejdii şi peripeţii. Aşa a apărut CARTEA MORŢILOR -ghid al lumii de dincolo.
Izvoarele realtează felurite variante ale temei escatologice. Ex. La Memfis se credea că sufletele merg într-un loc trist spre apus. La Heliopolis se credea că sufletele călătoresc fericite cu zeul RA.
Cea mai răspândită versiune predominantă în tot Egiptul a fost cea osiriană. Prin procedee magice ritulurile înmormântării îl transformă pe mort într-un OSIRIS, făcându-l să învie şi să trăiască viaţa veşnică şi fericită a zeului. Călătorie sufletului după moarte avea ca ţintă - împărăţia lui OSIRIS. Raiul egiptenilor era conceput ca o foarte frumoasă vale a Nilului, cu canale de irigaţii, cu inundaţii fertilizatoare, cu recolte foarte bogate.
Concepeau viaţa viitoare destul de grosolan, ca un paradis terestru.
Caracterul moral al escatologiei egiptene apare clar în aşa numita "Judecată a lui OSIRIS" redată în Cap. 125 al Cărţii morţilor- unde se prezintă sufletul mortului în faţa unui tribunal- în faţa căruia trebuie să-şi susţină cauza mărturisindu-şi curăţenia morală.
Izvoarele realtează felurite variante ale temei escatologice. Ex. La Memfis se credea că sufletele merg într-un loc trist spre apus. La Heliopolis se credea că sufletele călătoresc fericite cu zeul RA.
Cea mai răspândită versiune predominantă în tot Egiptul a fost cea osiriană. Prin procedee magice ritulurile înmormântării îl transformă pe mort într-un OSIRIS, făcându-l să învie şi să trăiască viaţa veşnică şi fericită a zeului. Călătorie sufletului după moarte avea ca ţintă - împărăţia lui OSIRIS. Raiul egiptenilor era conceput ca o foarte frumoasă vale a Nilului, cu canale de irigaţii, cu inundaţii fertilizatoare, cu recolte foarte bogate.
Concepeau viaţa viitoare destul de grosolan, ca un paradis terestru.
Caracterul moral al escatologiei egiptene apare clar în aşa numita "Judecată a lui OSIRIS" redată în Cap. 125 al Cărţii morţilor- unde se prezintă sufletul mortului în faţa unui tribunal- în faţa căruia trebuie să-şi susţină cauza mărturisindu-şi curăţenia morală.
marți, 6 ianuarie 2015
CULTUL MORŢILOR
După Herodot- egiptenii ar fi primii care au vorbit despre nemurirea sufletului. Cert este că egiptenii au avut o credinţă neobişnuit de puternică în nemurirea sufletului.
Cercetările au dovedit că pentru egipteni, cultul soarelui şi cultul morţilor au constituit preocupări de căpenie a vieţii lor.
Pentru egipteni, ceva din fiinţa omului continuă să existe şi după moarte. Cum îşi reprezentai ei sufletul este aproape imposbil de expplicat. Sufletul ar fi scindat într-o serie de suflete (subdiviziuni ale activităţii spirituale) ce purtau diferite nume:
BAI - sufletul propriu-yis, care în timpul vieţii animă trupul, iar după moarte trece într-o alta viaţă. Era reprezentat sub forma de pasăre, care după moarte se urcă la cer şi trăieşte printe zei.
KA - asupra căruia sunt încă discuţii între specialişti - ar reprezenta (după unii specialişti) un principiu vital strâns legat de trup, care după moarte coboară în mormânt, păstrându-se atâta timp cât se păstrează trupul. Este o concepţie primitivă anterioară celei despre BAI.
RAN - ar reprezenta numele omului care trebuie păstrat cât mai mult cu putinţă pe pietrele funerare. Distrugerea numelui unui mort era considerată o mare crimă.
AKH - era inima, sediul tuturor activităţilor sufletului. La judecata de apoi inima era judecată. cântărită.
Cercetările au dovedit că pentru egipteni, cultul soarelui şi cultul morţilor au constituit preocupări de căpenie a vieţii lor.
Pentru egipteni, ceva din fiinţa omului continuă să existe şi după moarte. Cum îşi reprezentai ei sufletul este aproape imposbil de expplicat. Sufletul ar fi scindat într-o serie de suflete (subdiviziuni ale activităţii spirituale) ce purtau diferite nume:
BAI - sufletul propriu-yis, care în timpul vieţii animă trupul, iar după moarte trece într-o alta viaţă. Era reprezentat sub forma de pasăre, care după moarte se urcă la cer şi trăieşte printe zei.
KA - asupra căruia sunt încă discuţii între specialişti - ar reprezenta (după unii specialişti) un principiu vital strâns legat de trup, care după moarte coboară în mormânt, păstrându-se atâta timp cât se păstrează trupul. Este o concepţie primitivă anterioară celei despre BAI.
RAN - ar reprezenta numele omului care trebuie păstrat cât mai mult cu putinţă pe pietrele funerare. Distrugerea numelui unui mort era considerată o mare crimă.
AKH - era inima, sediul tuturor activităţilor sufletului. La judecata de apoi inima era judecată. cântărită.
luni, 5 ianuarie 2015
Cultul vechilor egipteni
A) Locurile de cult
Templul- era locuinţa zeului. În vechime locuinţele zeilor erau modeste (simple colibe).
Apoi s-au construit temple din piatră în form pătrată cu două uşi.
Cel mai impunător monument din piatră este celebrul templu imperial AMON-RA de la KARNAK- opera a două milenii- (până în timpul împăraţilor romani).
Drumul ce ducea la temple era stăjuit de ambele părţi de sfincşi.
S-au construit şi temple în stânci sau direct în munte.
B) Preoţii - cel mai înalt preot era însuşi regele în calitate de zeu şi fiu al zeilor. Ceilalţi preoţi erau înlocuitori sau împuterniciţi ai zeului. Se bucurau de mare cinstire din partea poporului şi uneori aveau o putere politică extraordinară. În fruntea ierarhiei preoţilor se afla un mare preot. Existau şi preotese. Se supuneau unor restricţii (fără carne de porc şi peşte, se îmbrăcau simplu şi se rădeau pe cap).
C) Riturile
Cultul era zilnic şi festiv. Riturile erau foarte complicate. Tratat ca rege, zeului nu trebuia să-i liopseasă nimic (i se făcea toaleta, i se oferea mâncăruri alese, flori...).
Riturile principae aveau ca scop să aplice idolului cultului osirian al reînvierii. Riturile festive se desfăşurau cu extraordinară amploare, dându-se posibilitatea poporului să-şi contemple zeul.
Exista şi un cult particular oficiat de capul familiei, la propria sa locuinţă.
Au existat şi sacrificii umane,
Astfel, AMENOFIS al II-lea se lăuda că după o victorie a sacrificat tatălui său- zeul AMON şapte şefi sirieni...).
La marile sărbători se aduceau ofrande şi sacrificii de proporţii ce serveau şi ca hrană preoţilor. (Astfel, în timpul unei decade festive închinate zeilor PTHAH-SOKOR-OSIRIS s-au adus 7000 pâini, 250 păsări, 1337 oale cu bere, circa 60 oale cu vin).
Zilele de sărbătoare erau foarte numeroase. Cele mai semnificative erau cele anuale ale inundaţiilor Nilului.
D) Magia - O întreagă literatură preaslăveşte puterea şi înţelepciunea magicenilor. Însăşi zeii erau concepuţi să folosească farmece şi să consume dintr-o băutură magică pentru a-şi menţine puterile şi nemurirea.
Cultul egiptean, mai ales cel al morţilor era puternic impregnat de magie. Însăşi încoronarea regilor era o operaţie magică de divinizare, prilej cu care regele primea un nume în care era inclus şi cel al zeului protector.
Poporul egiptean practica pe o scară foarte largă magia. De la nici un popor din vechime nu ne-au rămas atâtea urme ale practicării magiei. Muzeele lumii sunt pline de figurine, omulete, purtate de egipteni de la naştere până la moarte. Zilele erau considerate faste şi nefaste. Au cultivat arta ghicitului, interpretarea viselor.
Templul- era locuinţa zeului. În vechime locuinţele zeilor erau modeste (simple colibe).
Apoi s-au construit temple din piatră în form pătrată cu două uşi.
Cel mai impunător monument din piatră este celebrul templu imperial AMON-RA de la KARNAK- opera a două milenii- (până în timpul împăraţilor romani).
Drumul ce ducea la temple era stăjuit de ambele părţi de sfincşi.
S-au construit şi temple în stânci sau direct în munte.
B) Preoţii - cel mai înalt preot era însuşi regele în calitate de zeu şi fiu al zeilor. Ceilalţi preoţi erau înlocuitori sau împuterniciţi ai zeului. Se bucurau de mare cinstire din partea poporului şi uneori aveau o putere politică extraordinară. În fruntea ierarhiei preoţilor se afla un mare preot. Existau şi preotese. Se supuneau unor restricţii (fără carne de porc şi peşte, se îmbrăcau simplu şi se rădeau pe cap).
C) Riturile
Cultul era zilnic şi festiv. Riturile erau foarte complicate. Tratat ca rege, zeului nu trebuia să-i liopseasă nimic (i se făcea toaleta, i se oferea mâncăruri alese, flori...).
Riturile principae aveau ca scop să aplice idolului cultului osirian al reînvierii. Riturile festive se desfăşurau cu extraordinară amploare, dându-se posibilitatea poporului să-şi contemple zeul.
Exista şi un cult particular oficiat de capul familiei, la propria sa locuinţă.
Au existat şi sacrificii umane,
Astfel, AMENOFIS al II-lea se lăuda că după o victorie a sacrificat tatălui său- zeul AMON şapte şefi sirieni...).
La marile sărbători se aduceau ofrande şi sacrificii de proporţii ce serveau şi ca hrană preoţilor. (Astfel, în timpul unei decade festive închinate zeilor PTHAH-SOKOR-OSIRIS s-au adus 7000 pâini, 250 păsări, 1337 oale cu bere, circa 60 oale cu vin).
Zilele de sărbătoare erau foarte numeroase. Cele mai semnificative erau cele anuale ale inundaţiilor Nilului.
D) Magia - O întreagă literatură preaslăveşte puterea şi înţelepciunea magicenilor. Însăşi zeii erau concepuţi să folosească farmece şi să consume dintr-o băutură magică pentru a-şi menţine puterile şi nemurirea.
Cultul egiptean, mai ales cel al morţilor era puternic impregnat de magie. Însăşi încoronarea regilor era o operaţie magică de divinizare, prilej cu care regele primea un nume în care era inclus şi cel al zeului protector.
Poporul egiptean practica pe o scară foarte largă magia. De la nici un popor din vechime nu ne-au rămas atâtea urme ale practicării magiei. Muzeele lumii sunt pline de figurine, omulete, purtate de egipteni de la naştere până la moarte. Zilele erau considerate faste şi nefaste. Au cultivat arta ghicitului, interpretarea viselor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)