Podoaba zeilor si regilor are si o semnificatie simbolica. Coroanele sunt un indiciu al calitatilor purtatorilor lor , ele sunt, mai ales, simbolul puterii. Potrivit unei vechi inscriptii, un rege isi devoreaza coroana, pentru a se impartasi din puterea ei. Ca "stapani ai celor doua tari", regii purtau o coroana dubla (numita pșet), care rra formata din coroana ca o mitra a Egiptului de Sus (numita "cea alba") si din "coroana rosie" a Egiptului de Jos. Ambele coroane erau considerate intruchiparea zeitelor protectoare regale, Nechbet din Egiptul de Sus si Uto din Egiptul de jos. Din timpul lui Snofru, regele poarta si coroana dubla cu pene (formata din doua pene de strut asezate vertical); aceasta coroana era su podoaba pentru cap a zeilor Amon si Horus. Incepand cu dinastia a 18-a, suveranii purtau coroana albastra, Cherpes, cu decoratiuni aurite rotunjite (asa-numitul coif de razboi). Coroana Atef, purtata mai ales de Osiris, este o combinatie de coroana din Egiptul de Sus (in locul varfului retezat, adesea este un mic diac solar) si coroana dubla cu pene. Egipteanul inclinat apre sincretism vedea in coroane ochii zeului soarelui, dar si sarpele Uraeus si flacara care-l ocrotea pe rege.
luni, 26 ianuarie 2015
Djed,stâlpul djed
Stâlpul djed este un fetiş preistoric, a cărui semnificaţie n-a fost nici până acum complet explicată. Poate că este imitaţia stilizată a unui copac fără frunze, sau poate că este un stâlp cu crestături. Cea mai probabilă este părerea că djed a fost iniţial un par, în juul căruia erau legate circular şi în trepte spice de cereale. La ritualurile agrare ale fertiliăţii stâlpul juca un rol; el era un semn al puterii, în care trebuia păstrată forţa cerealelor. Dincolo de toate acestea, el a devenit în modul cel mai general simbolul "duratei" şi astfel a intrat şi în pictograme. La Memphis existau încă în timpul Regatului Vechi preoţi ai "venerabilului djed", ba chiar principalul zeu al Memphisului, Ptah, era numit "venerabilul djed". La Memphis a apărut ritualul "înălţării stâlpului djed", executat de rege cu ajutorul unor funii şi cu contribuţia preoţilor, acţiunea simbolică indică durata separată a regalităţii.
O dată cu identificarea lui Ptah cu zeul necropolelor Sokaris şi a acestuia din urmă Osiris, începând cu Regatul Nou fetişul de odinioară a devenit un simbol al lui Osiris. Djed era interpretat drept coloana vertebrală a zeului. Prin identificarea celui mort cu Osiris, sarcofagele din timpul Regatului Nou arată adesea, în locul unde se afla coloana vertebrală a mortului un stâlp djed pictat. Înălţarea stâlpului simbolizează, în afara semnificaşiei arătate mai sus, şi victoria lui Osiris asupra rivalului său Seth, care "a pus deoparte" djed. Datorită introducerii sale în smbolistica lumii de dincolo, djed a ajuns în cele din urmă o podoabă plină de sensuri a celui mort.
duminică, 25 ianuarie 2015
sâmbătă, 24 ianuarie 2015
Coloana
Întrucât într-o reprezentare simbolică răspândită şi la alte popoare vechi orientale templul şi palatul treceau drept imitarea edificiului lumii, coloanele au devenit un fel de purtători de piatră ai cerului. Coloana palmier arată că cerul este un palmier, în a cărui coroană răsare soarele. Coloanele papirus din Regatul Nou cu capitelurile lor în formă de flori închise sau deschise reprezintă drumul zeului soarelui,; la răsăritul sparelui tufele de papirus sunt încă închise, pentru ca apoi să se deschidă la lumină. Ambele tipuri de capitel se găsesc în incinta timpului de la luxor şi la Templul mortilor lui Ramses II din Teba . Şi în alte locuri stâlpii si coloanele au, pe lângă funcţia lor arhitectonică, semnificaţia de purtători de sensuri. În sala crobicilor vechi a lui Thutmosis III de la Karnak, lemnăria mai stă şi astazi pe doi stâlpi dintre care unul înfăţişează în partea superioară planta din stema Egiptului de Sus (lotusul). Porticul templului lui Hathor de la Dendera are 24 de coloane încoronate în toate patru laturile cu capul lui Hathor.
marți, 20 ianuarie 2015
Destinul sufletului
La începuturile civilizaţiei egiptene exista o concepţie destul de grosolană despre viaţa viitoare. Astfel, în epoca preistorică, ei îşi îngropau morţii "chircit" (culcaţi pe o parte), având lături multe provizii alimntare şi băutură. "Locul de veci" era mormântul unde se aducea mâncare şi se desfăşurau acte de cult. Mai târziu apare credinţa că sufletul poate pleca din mormânt şi existenţa unei lumi îndepărtate a morţilor la care se ajunge pe un drum plin de gerutăţi, primejdii şi peripeţii. Aşa a apărut CARTEA MORŢILOR -ghid al lumii de dincolo.
Izvoarele realtează felurite variante ale temei escatologice. Ex. La Memfis se credea că sufletele merg într-un loc trist spre apus. La Heliopolis se credea că sufletele călătoresc fericite cu zeul RA.
Cea mai răspândită versiune predominantă în tot Egiptul a fost cea osiriană. Prin procedee magice ritulurile înmormântării îl transformă pe mort într-un OSIRIS, făcându-l să învie şi să trăiască viaţa veşnică şi fericită a zeului. Călătorie sufletului după moarte avea ca ţintă - împărăţia lui OSIRIS. Raiul egiptenilor era conceput ca o foarte frumoasă vale a Nilului, cu canale de irigaţii, cu inundaţii fertilizatoare, cu recolte foarte bogate.
Concepeau viaţa viitoare destul de grosolan, ca un paradis terestru.
Caracterul moral al escatologiei egiptene apare clar în aşa numita "Judecată a lui OSIRIS" redată în Cap. 125 al Cărţii morţilor- unde se prezintă sufletul mortului în faţa unui tribunal- în faţa căruia trebuie să-şi susţină cauza mărturisindu-şi curăţenia morală.
Izvoarele realtează felurite variante ale temei escatologice. Ex. La Memfis se credea că sufletele merg într-un loc trist spre apus. La Heliopolis se credea că sufletele călătoresc fericite cu zeul RA.
Cea mai răspândită versiune predominantă în tot Egiptul a fost cea osiriană. Prin procedee magice ritulurile înmormântării îl transformă pe mort într-un OSIRIS, făcându-l să învie şi să trăiască viaţa veşnică şi fericită a zeului. Călătorie sufletului după moarte avea ca ţintă - împărăţia lui OSIRIS. Raiul egiptenilor era conceput ca o foarte frumoasă vale a Nilului, cu canale de irigaţii, cu inundaţii fertilizatoare, cu recolte foarte bogate.
Concepeau viaţa viitoare destul de grosolan, ca un paradis terestru.
Caracterul moral al escatologiei egiptene apare clar în aşa numita "Judecată a lui OSIRIS" redată în Cap. 125 al Cărţii morţilor- unde se prezintă sufletul mortului în faţa unui tribunal- în faţa căruia trebuie să-şi susţină cauza mărturisindu-şi curăţenia morală.
marți, 6 ianuarie 2015
CULTUL MORŢILOR
După Herodot- egiptenii ar fi primii care au vorbit despre nemurirea sufletului. Cert este că egiptenii au avut o credinţă neobişnuit de puternică în nemurirea sufletului.
Cercetările au dovedit că pentru egipteni, cultul soarelui şi cultul morţilor au constituit preocupări de căpenie a vieţii lor.
Pentru egipteni, ceva din fiinţa omului continuă să existe şi după moarte. Cum îşi reprezentai ei sufletul este aproape imposbil de expplicat. Sufletul ar fi scindat într-o serie de suflete (subdiviziuni ale activităţii spirituale) ce purtau diferite nume:
BAI - sufletul propriu-yis, care în timpul vieţii animă trupul, iar după moarte trece într-o alta viaţă. Era reprezentat sub forma de pasăre, care după moarte se urcă la cer şi trăieşte printe zei.
KA - asupra căruia sunt încă discuţii între specialişti - ar reprezenta (după unii specialişti) un principiu vital strâns legat de trup, care după moarte coboară în mormânt, păstrându-se atâta timp cât se păstrează trupul. Este o concepţie primitivă anterioară celei despre BAI.
RAN - ar reprezenta numele omului care trebuie păstrat cât mai mult cu putinţă pe pietrele funerare. Distrugerea numelui unui mort era considerată o mare crimă.
AKH - era inima, sediul tuturor activităţilor sufletului. La judecata de apoi inima era judecată. cântărită.
Cercetările au dovedit că pentru egipteni, cultul soarelui şi cultul morţilor au constituit preocupări de căpenie a vieţii lor.
Pentru egipteni, ceva din fiinţa omului continuă să existe şi după moarte. Cum îşi reprezentai ei sufletul este aproape imposbil de expplicat. Sufletul ar fi scindat într-o serie de suflete (subdiviziuni ale activităţii spirituale) ce purtau diferite nume:
BAI - sufletul propriu-yis, care în timpul vieţii animă trupul, iar după moarte trece într-o alta viaţă. Era reprezentat sub forma de pasăre, care după moarte se urcă la cer şi trăieşte printe zei.
KA - asupra căruia sunt încă discuţii între specialişti - ar reprezenta (după unii specialişti) un principiu vital strâns legat de trup, care după moarte coboară în mormânt, păstrându-se atâta timp cât se păstrează trupul. Este o concepţie primitivă anterioară celei despre BAI.
RAN - ar reprezenta numele omului care trebuie păstrat cât mai mult cu putinţă pe pietrele funerare. Distrugerea numelui unui mort era considerată o mare crimă.
AKH - era inima, sediul tuturor activităţilor sufletului. La judecata de apoi inima era judecată. cântărită.
luni, 5 ianuarie 2015
Cultul vechilor egipteni
A) Locurile de cult
Templul- era locuinţa zeului. În vechime locuinţele zeilor erau modeste (simple colibe).
Apoi s-au construit temple din piatră în form pătrată cu două uşi.
Cel mai impunător monument din piatră este celebrul templu imperial AMON-RA de la KARNAK- opera a două milenii- (până în timpul împăraţilor romani).
Drumul ce ducea la temple era stăjuit de ambele părţi de sfincşi.
S-au construit şi temple în stânci sau direct în munte.
B) Preoţii - cel mai înalt preot era însuşi regele în calitate de zeu şi fiu al zeilor. Ceilalţi preoţi erau înlocuitori sau împuterniciţi ai zeului. Se bucurau de mare cinstire din partea poporului şi uneori aveau o putere politică extraordinară. În fruntea ierarhiei preoţilor se afla un mare preot. Existau şi preotese. Se supuneau unor restricţii (fără carne de porc şi peşte, se îmbrăcau simplu şi se rădeau pe cap).
C) Riturile
Cultul era zilnic şi festiv. Riturile erau foarte complicate. Tratat ca rege, zeului nu trebuia să-i liopseasă nimic (i se făcea toaleta, i se oferea mâncăruri alese, flori...).
Riturile principae aveau ca scop să aplice idolului cultului osirian al reînvierii. Riturile festive se desfăşurau cu extraordinară amploare, dându-se posibilitatea poporului să-şi contemple zeul.
Exista şi un cult particular oficiat de capul familiei, la propria sa locuinţă.
Au existat şi sacrificii umane,
Astfel, AMENOFIS al II-lea se lăuda că după o victorie a sacrificat tatălui său- zeul AMON şapte şefi sirieni...).
La marile sărbători se aduceau ofrande şi sacrificii de proporţii ce serveau şi ca hrană preoţilor. (Astfel, în timpul unei decade festive închinate zeilor PTHAH-SOKOR-OSIRIS s-au adus 7000 pâini, 250 păsări, 1337 oale cu bere, circa 60 oale cu vin).
Zilele de sărbătoare erau foarte numeroase. Cele mai semnificative erau cele anuale ale inundaţiilor Nilului.
D) Magia - O întreagă literatură preaslăveşte puterea şi înţelepciunea magicenilor. Însăşi zeii erau concepuţi să folosească farmece şi să consume dintr-o băutură magică pentru a-şi menţine puterile şi nemurirea.
Cultul egiptean, mai ales cel al morţilor era puternic impregnat de magie. Însăşi încoronarea regilor era o operaţie magică de divinizare, prilej cu care regele primea un nume în care era inclus şi cel al zeului protector.
Poporul egiptean practica pe o scară foarte largă magia. De la nici un popor din vechime nu ne-au rămas atâtea urme ale practicării magiei. Muzeele lumii sunt pline de figurine, omulete, purtate de egipteni de la naştere până la moarte. Zilele erau considerate faste şi nefaste. Au cultivat arta ghicitului, interpretarea viselor.
Templul- era locuinţa zeului. În vechime locuinţele zeilor erau modeste (simple colibe).
Apoi s-au construit temple din piatră în form pătrată cu două uşi.
Cel mai impunător monument din piatră este celebrul templu imperial AMON-RA de la KARNAK- opera a două milenii- (până în timpul împăraţilor romani).
Drumul ce ducea la temple era stăjuit de ambele părţi de sfincşi.
S-au construit şi temple în stânci sau direct în munte.
B) Preoţii - cel mai înalt preot era însuşi regele în calitate de zeu şi fiu al zeilor. Ceilalţi preoţi erau înlocuitori sau împuterniciţi ai zeului. Se bucurau de mare cinstire din partea poporului şi uneori aveau o putere politică extraordinară. În fruntea ierarhiei preoţilor se afla un mare preot. Existau şi preotese. Se supuneau unor restricţii (fără carne de porc şi peşte, se îmbrăcau simplu şi se rădeau pe cap).
C) Riturile
Cultul era zilnic şi festiv. Riturile erau foarte complicate. Tratat ca rege, zeului nu trebuia să-i liopseasă nimic (i se făcea toaleta, i se oferea mâncăruri alese, flori...).
Riturile principae aveau ca scop să aplice idolului cultului osirian al reînvierii. Riturile festive se desfăşurau cu extraordinară amploare, dându-se posibilitatea poporului să-şi contemple zeul.
Exista şi un cult particular oficiat de capul familiei, la propria sa locuinţă.
Au existat şi sacrificii umane,
Astfel, AMENOFIS al II-lea se lăuda că după o victorie a sacrificat tatălui său- zeul AMON şapte şefi sirieni...).
La marile sărbători se aduceau ofrande şi sacrificii de proporţii ce serveau şi ca hrană preoţilor. (Astfel, în timpul unei decade festive închinate zeilor PTHAH-SOKOR-OSIRIS s-au adus 7000 pâini, 250 păsări, 1337 oale cu bere, circa 60 oale cu vin).
Zilele de sărbătoare erau foarte numeroase. Cele mai semnificative erau cele anuale ale inundaţiilor Nilului.
D) Magia - O întreagă literatură preaslăveşte puterea şi înţelepciunea magicenilor. Însăşi zeii erau concepuţi să folosească farmece şi să consume dintr-o băutură magică pentru a-şi menţine puterile şi nemurirea.
Cultul egiptean, mai ales cel al morţilor era puternic impregnat de magie. Însăşi încoronarea regilor era o operaţie magică de divinizare, prilej cu care regele primea un nume în care era inclus şi cel al zeului protector.
Poporul egiptean practica pe o scară foarte largă magia. De la nici un popor din vechime nu ne-au rămas atâtea urme ale practicării magiei. Muzeele lumii sunt pline de figurine, omulete, purtate de egipteni de la naştere până la moarte. Zilele erau considerate faste şi nefaste. Au cultivat arta ghicitului, interpretarea viselor.
duminică, 4 ianuarie 2015
Sinteza finală: Asocierea RA-OSIRIS
Teologii Imperiului Nou insistă asupra complementarității zeilor opuși și chiar antagonici. Astfel OSIRIS apare pătruns de spiritul lui RA. Identificarea lui Osiris cu Ra se împlinește în persoana faraonului mort: după procesul de osirizare Regele reînvie ca tânăr RA.
Călătoria soarelui reprezintă modelul exemplar al destinului omului: trecerea de la viață lamoarte, apoi la o nouă naștere. Coborârea lui RA în lumea subterană semnifică moartea și învierea sa.
Un text redă pe "Ra care se va odihni în Osiris și Osiris care se va odihni în Ra".
Unirea contrariilor este exprimată mai ales prin solidaritatea ocultă între Ra și Osiris sau între Horus și Seth.
Asocierea și coalescența zeilor suntoperașii familiale gândirii religioase egiptene din cea mai îndepărtată antichitate.
Un imn al lui Ra din "Cartea morților" descrie călătoria cotidiană a Soarelui; când pătrunde în lumea subterană el răspândește acolo bucuria.
Pentru egipteni magia era o armă făurită de zei pentru apărarea omului.
Călătoria nocturnă a lui Ra în lumea subterană (periculoasă, semănată cu numeroase obstacole) constituie modelul exemplar al călătoriei fiecărui mort către locul de judecată.
Unul din capitolele cele mai importante ale "Cărții Morților" este (125) consacrat judecății sufletului.
Meditând asupra misterului morții, geniul egiptean a realizat ultima sinteză religioasă, singura care și-a menținut supremația până la sfârșitul civilizației egiptene. Sensul profund al binomului Ra-Osiris (sau al continuității viață-moarte)- transfigurare nu era în chip necesar accesibil credincioșilor convinși de infailibilitatea formulelor magice; totuși acestea din urmă reflectau aceeași gnosă eshatologică. În articularea acestei soteorologii rolul lui Osiris ea esențial (Ra-etern și invulnerabil, Osiris- uciderea sa- episod tragic și întâmplător-ceea ce părea prin definiție efemer și fără sens- existența umană).
Grație lui- fiecare muritor putea să spere într-un destin "regal" în cealaltă lume. În ultimă instanța, faraonul consituia modelul universal.
Amurgul civilizației egiptene va fi dominat de credințe și practici magice.
MORALA- egipteană era superioară. (Rezultă din cap. 125 al "Cărții morților" mărturisirea mortului că n-a făcut nici un rău, n-a înșelat pe nimeni, n-a făcut pe nimeni să sufere de foame, să plângă...).
Concepția religioasă a egiptenilor avea în miezul ei mitul osirian în care era vorba de lupta dintre bine și rău, în care binele învinge, triumfă până la urmă asupra răului;
Cinstire zeilor- obligație religioasă și morală a egiptenilor.
HERODOT- care și-a exprimat admirația față de morala egipteană afirmă că: "regele respectă pe zei, oamenii liberi pe rege, sclavii respectă pe stăpânii lor, tinerii respectă pe bătrâni. Documente istorice ne arată că justiția egipteană aplica pedepsele în funcție de natura delictului și nu de clasa socială din care făcea parte delicventul. Se aplicau pedepse pentru infracțiuni ca pericidul, sperjurul, furtul, violul.
Călătoria soarelui reprezintă modelul exemplar al destinului omului: trecerea de la viață lamoarte, apoi la o nouă naștere. Coborârea lui RA în lumea subterană semnifică moartea și învierea sa.
Un text redă pe "Ra care se va odihni în Osiris și Osiris care se va odihni în Ra".
Unirea contrariilor este exprimată mai ales prin solidaritatea ocultă între Ra și Osiris sau între Horus și Seth.
Asocierea și coalescența zeilor suntoperașii familiale gândirii religioase egiptene din cea mai îndepărtată antichitate.
Un imn al lui Ra din "Cartea morților" descrie călătoria cotidiană a Soarelui; când pătrunde în lumea subterană el răspândește acolo bucuria.
Pentru egipteni magia era o armă făurită de zei pentru apărarea omului.
Călătoria nocturnă a lui Ra în lumea subterană (periculoasă, semănată cu numeroase obstacole) constituie modelul exemplar al călătoriei fiecărui mort către locul de judecată.
Unul din capitolele cele mai importante ale "Cărții Morților" este (125) consacrat judecății sufletului.
Meditând asupra misterului morții, geniul egiptean a realizat ultima sinteză religioasă, singura care și-a menținut supremația până la sfârșitul civilizației egiptene. Sensul profund al binomului Ra-Osiris (sau al continuității viață-moarte)- transfigurare nu era în chip necesar accesibil credincioșilor convinși de infailibilitatea formulelor magice; totuși acestea din urmă reflectau aceeași gnosă eshatologică. În articularea acestei soteorologii rolul lui Osiris ea esențial (Ra-etern și invulnerabil, Osiris- uciderea sa- episod tragic și întâmplător-ceea ce părea prin definiție efemer și fără sens- existența umană).
Grație lui- fiecare muritor putea să spere într-un destin "regal" în cealaltă lume. În ultimă instanța, faraonul consituia modelul universal.
Amurgul civilizației egiptene va fi dominat de credințe și practici magice.
MORALA- egipteană era superioară. (Rezultă din cap. 125 al "Cărții morților" mărturisirea mortului că n-a făcut nici un rău, n-a înșelat pe nimeni, n-a făcut pe nimeni să sufere de foame, să plângă...).
Concepția religioasă a egiptenilor avea în miezul ei mitul osirian în care era vorba de lupta dintre bine și rău, în care binele învinge, triumfă până la urmă asupra răului;
Cinstire zeilor- obligație religioasă și morală a egiptenilor.
HERODOT- care și-a exprimat admirația față de morala egipteană afirmă că: "regele respectă pe zei, oamenii liberi pe rege, sclavii respectă pe stăpânii lor, tinerii respectă pe bătrâni. Documente istorice ne arată că justiția egipteană aplica pedepsele în funcție de natura delictului și nu de clasa socială din care făcea parte delicventul. Se aplicau pedepse pentru infracțiuni ca pericidul, sperjurul, furtul, violul.
sâmbătă, 3 ianuarie 2015
AKHENATON- o reformă religioasă ratată
Ceea ce s-a numit "Revoluția de la Amarna"(1375-1350) este în fond voința faraonului AMENHOTEP al IV-lea de a se elibera de sub dominația Marelui Preot. Faraonul îi ridica Marelui Preot dreptul de a administra bunurile zeului. Apoi faraonul își schimbă numele în AKHEN-ATON ( ce-l care îl slujește pe ATON) a abndonat capitala Teba și a construit alta la 500 km numită AKHETATON (actualmente TELLEL-AMARNA). Sanctuarele lui ATON (fața de cele ale lui AMON) nu erau acoperite , soarele putând fi adorat în toată splendoarea sa. Faraonul a încurajat utilizarea limbajului popular în inscripșiile regale și în actele oficiale, a renunțat la convenționalismul oficial lăsând să domnească spontaneitatea în relațiile cu membrii familiei și cu cei apropiați.
A desființat toate privilegiile preoților lui AMON-RA, le-a expropriat averile trecându-le în proprietatea templelor lui ATON. Numele zeilor AMON-RA a fost șters de pe temple pentru a fi dați uitării. ZEUL ATON era reprezentat ca un disc solar din care plecau raze terminate cu mâini.
Pentru scurtă vreme AMENOFIS al IV-lea a izbutit să impună cultul lui ATON în tot Egiptul.
Rugăciunile credincioșilor demnitari erau de fapt adresate nu zeului, ci faraonului. Într-un celebru imn faraonul declară că ATON este zeul său personal.
"Tu ești inima mea și nimeni altul nu te cunoaște în afară de fiul tău (adică faraonul, n.n.) pe care l-ai inițiat în planurile și în puterea ta"
AKHENATON- moare de timpuriu și nu are urmași de sex masculin. După moartea sa se produce reacțiunea împotriva cultului zeului ATON, iar faraonul reformator este anatemizat. Reînvie cultul AMON-RA. Însuși faraonul TUTANKHATON își schimbă numele în TUTANKHAMON, care a luat măsuri să dispară numele faraonului eretic.
vineri, 2 ianuarie 2015
Sincopa regalității divine
"Democratizarea"vieții de dincolo de mormântâ
Spre anul 2200 î.e.n. Egiptul a fost grav zguduit de un război civil și statul s-a prăbușit. Câtva timp anarhia a zguduit țara. Egiptul s-a scindat în două regate (de Nord-cu capitala la Heracleopolis și cel de Sud- cu capitala la Teba)
Războiul civil se încheie cu victoria tebanilor, iar țara se reunifică (în timpul regilor din dinastia a XI-a).
În așa zisa perioadă Intermediară (în timpul anarhiei) s-a produs "democartizarea" existenței post-mortem. Ceea ce era rezervat faraonului este preluat și de nobili (recopierea Textelor Piramidelor). Faraonul este acuzat de slăbiciune și chiar imoralitate.
Perioada de anarhie s-a sfârșit pe la anul 2050 odataă cu dinastia a XII-a.
Transformările profunde ce au avut loc în timpul crizei sunt redate de texte precum:
- "Învățături pentru regele MERI-KA-RE"
- "Mustrarea Profetului Ipu-wer"
- "Cântecul Harpistului"
- "Sfătuirea unui om deznădăjduit cu sufletul său"
Aceste scrieri indică însă și schimbări de orfin interior- responsabilitatea personală (a unor demnitari) în catastrofă și recunoașterea vinovăției.
Mormintele Piramidelor au fost jefuite. Oamenii distrugeau mormintele strămoșilor, aruncau trupurile și luau pietre pentru mormintele proprii.
Relevante sunt informațiile ce ni le transmite CÂNTECUL HARPISTULUI-în care se evocă jaful și distrugerea mormintelor. Pentru autorul acestui poem aceste nelegiuiri nu fac decât să reconfirme misterul impenetrabil al morții:"nimeni nu se întoarce de dincolo să ne povestească cum o duce, să ne spună de ce are nevoie, să ne liniștească inimile până când vom lua și oi calea către locul în care ei s-au dus".
Sincopa regalității divine aduce fatalmente devalorizarea religioasă a morții. Prăbușirea instituțiilor tradiționale conduce la pesimism și agnosticism, la exaltarea bucuriei de a trăi.
Dacă faraonul nu se mai comportă ca un zeu întrupat- totul este repus în discuție și în primul rând realitatea și semnificația post-existenței dincolo de mormânt.
Hieroglife
Limba egipteană are pentru "a scrie" şi pentru "a desena" numai un cuvânt, care atestă strânsă legătura dintre scris şi imagine. Într-un text din Regatul Vechi, hieroglifele sunt denumite generic "zei"; în ele ceea ce nu poate fi cuprins trebuie să devină plastic. Multe dintre vechile semne şi-au păstrat valoarea simbolică iniţială, de pildă, ideogramele pentru cer (în imaginea acoperişului), zeu (băţul steagului sau topor?), soare, orizont (munte cu soare), tărie, noroc, aur (colier), suveran. sărbătoare, dar.
Hieroglifele sunt veritabile simboluri pentru zei: şoimul pentru Harus, un tron pentru Isis, un ochi pentru Osiris, un animal de deşert cu o săgeată în loc de coadă pentru Seth, o pavază cu două săgeţi încucişate pentru Neith.
Hieroglifele sunt veritabile simboluri pentru zei: şoimul pentru Harus, un tron pentru Isis, un ochi pentru Osiris, un animal de deşert cu o săgeată în loc de coadă pentru Seth, o pavază cu două săgeţi încucişate pentru Neith.
Cuvântul hieroglifă este de origine greacă (ἱερογλυφικά). Scrierea egipteană pentru hieroglife:
|
sau mai simplu:
|
| Simboluri monoliterale | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Simbol | Transliterare tradițională | ||||||
| Observații | |||||||
| un vultur egiptean | 3 | numit aleph | ||||
| o trestie | ỉ | numit yodh | ||||
| o pereche de trestii | y | dublu yodh | ||||
| râu (nu este sigur) | ||||||
| un braț | ʾ | numit ayin | ||||
| un pui de quail | w | numit waw | ||||
| picior | b | |||||
| preș din trestie | p | |||||
| o viperă cu corn | f | |||||
| o bufniță | m | |||||
| un val | n | |||||
| o gură | r | |||||
| un adăpost din trestie | h | |||||
| funie răsucită | h | |||||
| o placentă | x | |||||
| un animal belly cu coada | ẖ | |||||
| un prosop împăturit | s | |||||
| o balama de ușă | ||||||
| a garden pool | š | |||||
| panta unui deal | ḳ or q | |||||
| coș cu un mâner | k | |||||
| un suport pentru vase | g | |||||
| pâine | t | |||||
| o frânghie | ṯ sau tj | |||||
| o mână | d | |||||
| o cobră | ḏ sau dj | j | ||||
Abonați-vă la:
Postări (Atom)